Site-uri de prezentare

Creare site web pentru afacerea ta

Un site bun face un singur lucru: îl duce pe omul care te caută pe Google până la un telefon, un mesaj sau o programare. Tot ce construim pleacă de la acest drum, nu de la un șablon.

Îl facem de la zero, rapid pe telefon și ușor de găsit pe Google. Domeniul și conturile sunt pe numele tău, iar dacă vreodată pleci, primești codul și baza de date.

Îți sună cunoscut?

Unde se blochează de obicei

Site-ul există, dar nu aduce nimic

Arată bine, dar nimeni nu sună de pe el. De obicei lipsește drumul clar spre contact sau pagina nu apare deloc în Google.

Orice modificare trece prin altcineva

Un preț schimbat sau o poză nouă înseamnă un email, o așteptare și încă o factură. Site-ul nu mai ține pasul cu afacerea.

Nu știi al cui e, de fapt

Domeniul e pe numele agenției, parolele sunt la un fost colaborator. Când vrei să schimbi furnizorul, descoperi că pleci cu mâna goală.

Concret

Ce construim

  • Structură gândită pentru GoogleO pagină pentru fiecare serviciu, titluri și descrieri scrise pe ce caută oamenii, date structurate și harta site-ului trimisă la Google.
  • Viteză pe telefonCei mai mulți vizitatori vin de pe telefon. Construim întâi pentru ecranul mic, cu imagini optimizate și fără module grele.
  • Drum scurt spre contactButon de sunat, WhatsApp, formular sau programare online, în locul potrivit pe fiecare pagină.
  • Texte pe limba clientuluiTe ajutăm cu textele: ce faci, pentru cine, cum lucrezi, de ce tu. Fără cuvinte mari care nu spun nimic.
  • Modificări fără să ne suniDupă predare, schimbi singur prețuri, poze și texte, inclusiv vorbind într-un chat cu agentul AI configurat pe site-ul tău.
Sincer

Pentru cine e și pentru cine nu

E potrivit dacă

  • Ai o afacere de servicii sau locală și vrei să fii găsit pe Google.
  • Vrei să primești programări sau cereri de ofertă direct de pe site.
  • Ai un site vechi care nu mai poate fi întreținut sau nu mai e, de fapt, al tău.

Nu e pentru tine dacă

  • Ai nevoie doar de o prezență de bază: un profil Google Business și o pagină de Facebook îți ajung, gratuit, la început.
  • Site-ul actual merge bine și vrei doar alte culori: o ajustare costă mai puțin decât un site nou.
Cum lucrăm

Patru pași, fără surprize

  1. Discuție30 de minute în care înțelegem problema și spunem sincer dacă merită construită.
  2. ProiectarePrimești planul, termenele și prețul înainte să înceapă orice muncă.
  3. ConstrucțieLivrăm în etape scurte. Vezi progresul, nu aștepți luni întregi un rezultat.
  4. PredareSistemul rămâne al tău, documentat. Rămânem disponibili și după lansare.
Al cui e

Ce construim rămâne al tău

Domeniul și conturile sunt pe numele tău. Găzduirea o facem noi, iar dacă pleci, primești codul și baza de date.

CeLa cine eDacă pleci
Domeniulpe numele tăuîl muți unde vrei, fără să ceri voie cuiva
Conturile de platforme și unelteale talepăstrezi accesul la tot ce ai plătit
Codulpredat țieîl duci la alt furnizor
Baza de datepredată țiepleci cu datele tale
Găzduireala noisingura piesă la noi, și tocmai de aceea nu te ține pe loc
Întrebări

Întrebări frecvente

Cât costă un site de prezentare?

Depinde de numărul de pagini, de texte (le ai sau le scriem împreună) și de ce trebuie să facă site-ul: doar să prezinte sau și să primească programări ori plăți. Prețul fix îl primești în scris, după prima discuție și înainte să înceapă orice lucrare.

Cât durează?

Termenul îl primești în plan, înainte să începem. Ce îl lungește de obicei nu e construcția, ci textele și pozele, de aceea le pregătim împreună de la început.

Pe numele cui va fi domeniul?

Pe numele tău. La fel conturile de platforme și unelte. Noi ne ocupăm de găzduire, iar dacă pleci la alt furnizor, primești tot codul și baza de date.

Pot modifica singur site-ul după livrare?

Da. Îl predăm documentat, iar modificările de zi cu zi le faci singur, fără să treci prin noi.

Îl faceți optimizat pentru Google?

Da, din construcție: structura paginilor, titlurile, viteza, datele structurate și harta site-ului. Pozițiile în Google cresc însă în timp, cu conținut și legături din alte site-uri, nu în ziua lansării. Nu promitem locul 1 nimănui.

Vrei să îți construim noi

Hai să vedem dacă îți trebuie și cât ar costa.

O discuție de 30 de minute, fără prezentare de vânzare: ne spui ce vrei să faci, îți spunem cât durează, cât costă și când nu are rost.

Programează o discuție